Despre proiectul noului Cod Penal, cu dezamagire autor Laura Stefan, sursa: revista 22

24 martie 2009

In ultimile doua saptamani, un nou subiect de aprige dezbateri a aparut in societatea romaneasca: proiectul noului Cod Penal. Textul a starnit vii critici atat din partea practicienilor, cat si din partea societatii civile si a presei.Se reproseaza mai ales lipsa unei consultari reale pe parcursul elaborarii Codului, precum si vicii serioase de substanta, cum ar fi, de exemplu, reducerea drastica a limitelor maxime de pedeapsa (uneori pana la o treime – adica de la maximum de 15 ani la maximum de 5 ani), decizie care antreneaza micsorarea semnificativa a termenului de prescriptie pentru respectivele infractiuni, fapt care duce la inchiderea dosarelor mari si asigura impunitatea infractorilor. Vom analiza in detaliu toate aceste critici mai jos.

In replica, Ministerul Justitiei incearca sa linisteasca spiritele, afirmandu-si disponibilitatea de a corecta eventuale erori, daca vor exista argumente convingatoare. Promisiunea ar fi credibila, daca, in acest moment, ministerul ar mai avea vreun control oarecare asupra textului noului Cod. Dar nu are. Guvernul si-a spus ultimul cuvant atunci cand a trimis proiectul Codului Penal in parlament. Cei care mai pot aduce amendamente acestui text sunt doar parlamentarii (singura contributie a ministerului ar fi sa nu se opuna la cele bune). Pe de alta parte, ramane un mister daca ministerul a fost convins sau nu de gravitatea si validitatea criticilor formulate pana in prezent.

Critici legate de proces

Nu a existat o consultare reala cu privire la acest proiect nici cu societatea civila si nici cu comunitatea profesionala.

Codul Penal este legea care ar trebui sa reflecte cel mai fidel valorile societatii, sanctionand conduitele pe care aceasta le identifica drept cele mai reprobabile cu pedepse gradate, in functie de gravitatea fiecarei fapte. De aceea, poate mai mult decat in cazul altor acte normative, Codul Penal este prin excelenta un produs legislativ care trebuie sa rezulte in urma unui amplu efort de consultare publica. Publicarea unui proiect pe site-ul ministerului este doar un prim pas intr-un proces de consultare. Ar fi trebuit sa urmeze apoi sedinte publice care sa se finalizeze cu un raport de consultare, care sa arate care idei au fost preluate si care nu, precum si de ce. Noul text, rezultat dupa consultari, trebuia publicat, de asemenea, pe site.

Aflam din expunerea de motive ca proiectul a fost publicat pentru prima data in 2 aprilie 2007 si ca singurele dezbateri organizate cu magistratii au avut loc in acelasi an. Ca urmare a acestor consultari, s-a publicat o noua varianta la 24 ianuarie 2008. Problema este ca aceasta forma difera substantial de cea trimisa acum in parlament, iar diferentele privesc mai ales chestiunile controversate aflate acum in atentia publica. Este limpede ca textul trimis acum catre parlament nu a fost discutat cu nimeni si ca nu se stie cum s-a ajuns la formularile care azi tin prima pagina a ziarelor.

O alta problema tine de faptul ca studiile de drept comparat nu au fost niciodata facute publice, desi, pentru justificarea anumitor optiuni legislative, se invoca vag „legislatia altor tari europene“. Pentru observatorul extern este imposibil de verificat aceasta afirmatie altfel decat prin repetarea efortului de a colecta informatii despre toate sistemele europene prin forte proprii. Este absurd si contraproductiv, mai ales in conditiile in care studiile comparative au fost contractate din bani publici. Ziarul Gardianul din 17 martie a aratat ca, cel putin atunci cand se sustine ca incestul consensual intre persoane adulte este dezincriminat pentru a urma trendul european, explicatia Ministerului Justitiei este inexacta: in cel putin 20 de tari europene aceasta conduita este incriminata.

In aceste conditii, ce credibilitate mai au explicatiile aproximative care ne sunt oferite?

Lipseste, de asemenea, o analiza a impactului pe care aceasta o va avea asupra sistemului, cu atat mai mult cu cat se schimba din temelii modul in care se desfasoara ancheta penala si procedurile in fata instantei prin noul Cod de Procedura Penala. Sunt resursele umane, etern deficitare in sistemul judiciar, suficiente pentru a raspunde noilor cerinte? Care sunt implicatiile financiare ale implementarii noilor reglementari (mai ales in conditiile in care unele instante din tara se confrunta cu probleme uriase in a-si acoperi costurile legate de activitatea curenta, cum ar fi cele legate de trimiterea citatiilor)? Guvernul pare sa creada ca sunt posibile astfel de reforme fara alocari bugetare. Poate ar fi util sa stim ca alte state au achitat o nota de plata de cateva sute de milioane de euro pentru exercitii similare. Din pacate, istoria recenta ne ofera exemple foarte triste de esecuri lamentabile ale unor masuri initiate, poate, cu bune intentii, dar lipsite de o analiza de impact serioasa. Ma refer la transferarea competentei de judecare a tuturor recursurilor in materie civila catre Inalta Curte de Casatie si Justitie (OUG 58/2003). Aceasta decizie a generat un veritabil blocaj al sistemului judiciar care a dus la adevarate drame pentru cei ale caror dosare au fost afectate. Pe drumul dintre instante s-au pierdut diverse acte din dosare, spatiile de depozitare au fost insuficiente si necorespunzatoare, ceea ce a dus la deteriorarea altor dosare, intr-un cuvant, un esec. Riscam sa repetam acest scenariu trist la o scara mult mai mare, pentru ca reforma de astazi vizeaza concomitent si integral procedura in materie civila si penala.

Critici legate de substanta

Limitele maxime de pedeapsa au fost reduse excesiv, in cazul anumitor infractiuni, chiar la o treime (de la 15 la 5 ani). Argumentul invocat este acela ca nu pedepsele mari, dar incerte descurajeaza comiterea infractiunilor, ci pedepsele certe, chiar daca ar fi mai mici. Se trece cu usurinta in dezbatere peste faptul ca nu exista absolut nicio legatura logica de cauzalitate intre micsorarea limitelor maxime ale pedepselor si cresterea probabilitatii aplicarii lor in cazuri concrete. Mai exact, nu exista nicio siguranta ca pedepsele mici (prevazute de proiect) vor fi aplicate cu o probabilitate mai mare decat cele mari (prevazute de codul in vigoare). Certitudinea aplicarii unei pedepse poate fi eventual influentata de cresterea minimului legal de pedeapsa sau de interzicerea pronuntarii unor pedepse cu suspendare pentru anumite infractiuni (ca in Slovacia). Din pacate, astfel de masuri nu au fost incluse in actualul proiect de cod.

Pe de alta parte, atat Comisia Europeana, cat si societatea civila romaneasca au criticat pedepsele modice aplicate pentru infractiunile de coruptie si de serviciu. Este cert ca prin scaderea limitelor maxime vor scadea si mai mult pedepsele concrete aplicate. In loc sa incerce modificarea practicii judiciare deficitare, legiuitorul roman o consfinteste legislativ. Mai mult, din proiectul noului Cod Penal dispare sanctionarea diferita a infractiunilor de serviciu care au produs consecinte deosebit de grave, adica limitele de pedeapsa sunt identice pentru o delapidare care a cauzat o paguba de 100 de lei si pentru o infractiune similara care a cauzat o paguba de 3 milioane de lei, fapt absolut anormal.

Un efect imediat al scaderii limitelor maxime ale pedepselor pentru anumite infractiuni este scaderea termenelor de prescriptie speciala (termenul maxim in care se poate finaliza un dosar – la expirarea lui dosarul se inchide ca efect al prescriptiei). Cum pentru infractiunile de serviciu limita maxima de pedeapsa este 5 ani, termenul de prescriptie speciala este de 7 ani si jumatate. Primul rezultat va fi inchiderea majoritatii dosarelor complexe aflate in prezent pe rolul instantelor de judecata. Asta echivaleaza cu irosirea unor ani intregi de munca din partea institutiilor statului si, mai important, cu o amnistie pentru acest tip de infractiuni. Ministerul sustine ca va promova norme tranzitorii care sa blocheze aceste efecte in privinta dosarelor aflate pe rolul instantelor.

Imposibil! Deciziile Curtii Constitutionale de pana acum arata clar ca nu pot fi adoptate norme tranzitorii care sa introduca diferentieri de tratament intre dosarele aflate in fata instantei si cele care urmeaza sa fie trimise in fata instantei.

Din pacate, „amnistia de facto“ nu va privi doar infractiunile comise in trecut, ci si pe cele care urmeaza sa se comita, pentru ca ancheta in dosarele complexe dureaza aproximativ 2–3 ani, chiar si in statele europene dezvoltate. Daca tinem cont si de faptul ca in noul cod multe dintre infractiuni vor putea fi urmarite penal doar daca a fost depusa o plangere prealabila (care in realitatea romaneasca ar putea aparea, eventual, o data la 4 ani, daca se schimba conducerea institutiei), descoperim ca din termenul de prescriptie ramane mai putin de un an pentru derularea procedurii in fata instantei. Indiferent cat de mult ar fi scurtate procedurile in fata instantei, ele nu vor putea fi epuizate in mai putin de un an.

Definitia data „functionarului“ este extrem de vaga (acest lucru este foarte periculos pentru ca eroarea cu privire la prevederile de drept penal elimina caracterul imputabil al unei fapte). Codul include in categoria de functionari pe cei cu functii de conducere in autoritati sau institutii publice care nu desfasoara activitati de natura celor care ar putea face obiectul domeniului privat (nicaieri in legislatia romaneasca nu este definit domeniul privat!). De asemenea, sunt functionari persoanele care exercita o activitate pentru care au fost investite de o autoritate publica si care sunt supuse controlului acesteia (intelegem ca e vorba despre notarii publici si executorii judecatoresti).

In mod evident, sunt exclusi din definitie cei care lucreaza la regii autonome, societati nationale, societati comerciale la care statul e actionar, dar si intregi sectoare, cum ar fi sanatatea, educatia, cultura. Nu sunt „functionari“, din perspectiva legii penale, nici simplii functionari publici fara functii de conducere. Se incearca suplinirea acestei deficiente prin formularile largi, de genul „alta persoana“ incluse in definitia infractiunilor. Curtea Constitutionala a invalidat deja texte penale cu formulari vagi, iar Romania a fost deja condamnata la CEDO pentru acest tip de formulari. Mai mult, nu este deloc limpede ca proiectul Codului Penal continua sa incrimineze coruptia in sfera privata, obligatie asumata de Romania prin semnarea si ratificarea Conventiei de la Merida. Este de neinteles de ce s-a dorit modificarea definitiilor actuale clare si cuprinzatoare din Codul Penal pentru „functionar“, respectiv de „functionar public“.

Concluzie

In acest moment, sunt trimise catre comisia parlamentara patru proiecte de coduri: civil, procedura civila, penal si procedura penala. Se pot rezolva aceste probleme printr-o dezbatere parlamentara in regim de urgenta, in cadrul careia parlamentarii au la dispozitie mai putin de 10 zile pentru a formula amendamente? Este posibila o analiza serioasa in aceste conditii? Cel mai probabil, nu. Ni se spune ca urgenta este generata de nerabdarea Comisiei Europene, care tine mortis ca Romania sa aiba noi coduri pana la vara. In schimbul acestei performante, am putea spera la inlaturarea mecanismului de cooperare si verificare.

Nimic mai fals, Comisia Europeana, in ultimul sau raport, spunea ca: „Romania a finalizat proiectul de modificari ale Codului Civil, un proiect de Cod Penal si proiecte de Cod de Procedura Penala si de Procedura Civila. Noul guvern a decis sa retraga proiectele din parlament in ianuarie 2009. Trebuie sa se ajunga la un consens politic in privinta acestor proiecte. In continuare, este nevoie de o evaluare a efectelor pe care le vor avea aceste coduri si de un proces important de consultare. Punerea in aplicare cu succes a acestor coduri va depinde de alocarea de resurse financiare suficiente, de recrutarea si realocarea de personal“. Sunt aceleasi argumente invocate de reprezentatii procurorilor si de societatea civila atunci cand au exprimat pozitii critice fata de proiectul noului Cod Penal.

Se poate lesne observa ca singurii care isi stabilesc tinte de neatins sunt romanii. Cat priveste potentialul premiu care ne asteapta la sfarsitul acestei curse nebunesti, pe langa faptul ca adoptarea codurilor este doar o parte din prima conditionalitate monitorizata (din totalul de patru), adoptarea unui Cod Penal prost ne va aduce mai degraba sanctiuni, inclusiv financiare, mai degraba decat eliminarea monitorizarii.

Nu pentru Bruxelles trebuie scrise codurile, ci pentru Bucuresti. Ele trebuie sa raspunda realitatilor de aici si sa fie acceptate de societatea romaneasca. Procurorul general al Romaniei, procurorul sef al DNA, societatea civila si presa au luat pozitii critice fata de proiectul noului Cod Penal. Discutiile pe aceste teme nu trebuie scurtate in mod artificial, pentru ca nu participam la o cursa de viteza. Codurile sunt acte normative de baza in constructia sistemului juridic al oricarei tari. Ele se schimba fundamental o data la un secol. Ar fi pacat sa ratam aceasta sansa. Singura cale de remediere a deficientelor este o retragere a proiectelor de Cod Penal si de Cod de Procedura Penala din parlament si realizarea unei consultari reale pe marginea lor.